AVENTURILE LUI SCÂNTEIUȚĂ

A venit și ultima zi de școală!Soneria zbârnâi prelung,anunțând parcă vacanța mare!

Pe holurile școlii,copiii râd zgomotos,aleargă de parcă ar fi un stup de albine...La poartă,majoritatea sunt așteptați de către părinți sau bunici cu mașinle personale;Doar Scânteiuță și alți câțiva copii,vor trebui să aștepte microbuzul școlar!Copilul se așază pe banca din fața instituției și privește mașinile care pleacă ,una câte una.Cineva îl bate ușor pe umăr:Este Bianca,vecina sa de casă și de bancă...

- Ce faci Scânteiuță?

- Aștept microbuzul ca de obicei,răspunse băiatul!

- Văd că nu vine,spuse Bianca!Ce ar fi să o luăm pe jos până acasă?Avem doar doi kilometri...

În acel moment,pentru prima dată în viață,îngerul cel bun al băiatului îi șopti în urechea stângă:”Nu pleca pe jos pentru că o să întârzii acasă și o să-ți superi mama”!Imediat,îngerul cel rău,îi șopti în urechea dreaptă:”Mergi pe jos,cine știe când vine microbuzul școlar!”

- Nu cred că este o idee bună Bianca!O să întârziem acasă și,de fapt pentru asta este microbuzul școlar:Să ne ducă acasă la timp și în siguranță!

- Hai te rooog,se tângui fetița.Și așa este ultima zi de școală!Pe mine nu mă așteaptă nimeni pentru că ai mei sunt la serviciu.Uite ce soare este afară și ce vreme frumoasă!

- Bine,dar să știi că merg repede și doar pe trotuar!Nu ne oprim nicăieri până acasă!Pe mine mă așteaptă mama,spuse Scânteiuță.

Porniră unul lângă altul,pe trotuar,râzând de orice insectă ce zbura prin fața lor!Ajunseră în dreptul pădurii ce străbătea satul pe câteva sute de metri.Aveau de ales:să meargă în continuare pe trotuar sau să o ia pe cârarea din pădure care scurta foarte mult drumul spre casă.

Bianca îi propuse băiatului să meargă prin pădure....Din nou îngerul bun îi șopti în urechea stângă să meargă pe trotuar în continuare și nu prin pădure,unde ar putea să se rătăcească sau ar putea să-i atace o haită de câini fără stăpân sau vreun urs....Și de data aceasta însă,îngerul rău îi șopti băiatului:”Mergi prin pădure că e cald și bine!E plin de insecte și fluturi frumoși.Lasă că ajungi tu acasă!Ai toată după amiaza la dispoziție!”Așa ajungem mult mai repede acasă!Hai,măcar de data asta!Doar ești băiat nu fată....Aceste ultime cuvinte îl făcu pe băiat să meargă pe aleea din pădure,să-i arate fetei că ,chiar dacă este în clasa a treia abia,este băiat puternic!Nu mai comentă ,cu toate că ar fi ascultat de îngerul bun.

Nici bine nu intrară în pădure și întâlniră în cale două rațe iar în urma lor niște mogâldețe pufoase ce se îndreptau gălăgioase spre o baltă din apropiere.Cei doi copii le făcu loc să treacă și își continuară drumul spre casă,când,ce să vezi?La o distanță măricică de grup,un pui micuț de rață abia mergea,șchiopătând și făcând o gălăgie de nedescris.Fusese uitat de părinții și frații lui și acum se tân guia amarnic de îi plângeau și pietrele de milă!

Bianca trecu sărind într-un picior pe lângă puiul de pasăre,abia dacă îl observă însă,băiatul se opri privindu-l.În urechea stângă ,îngerul cel bun îi șopti:”Ia puiul de rață Scânteiuță și du-l la mama și la frații săi!De asta plânge așa de tare,pentru că s-a rătăcit!Ai face o faptă bună!”În același timp,îngerul cel rău spuse:”Lasă puiul băiete!Dă-l încolo!Uite ce verdeață frumoasă pe jos!Aruncă ghiozdanul și aleargă printre copaci,joacă-te de-a va-ți ascunselea!...”

Scânteiuță luă puiul în palme și observă că are ceva la un picior.Se uită înapoi după cârdul de rațe însă acesta nu se mai vedea Hotărî să meargă mai departe spre casă să-l facă bine apoi o mai vedea!

- De ce nu îl lași jos,întrebă Bianca!

- Îl iau acasă ,spuse băiatul.

- Bine!Atunci fă cum vrei!Deci acum ai o rățușcă!Să știi că și eu am acasă un peștișor într-un borcan...

- Da?Nu am văzut unul până acum...

- Poți să vii pe la mine să-l vezi,când vrei,zise fetița !

Ajunseră în cele din urmă acasă!După ce se salutară,Scânteiuță intră în curte cu puiul de rață în mână și se așeză pe scaun,sub cireșul mare din ogradă!Observă pe talpa unui picior al pasărei un bulgăre mic de pământ uscat!Își dădu seama că de asta schiopăta rățușca .Puse piciorul în apă și îndepărtă bulgărașul de pământ.Acum puiul putea să meargă ca înainte!În acel moment parcă auzi ghemotocul de puf zicând:”Copile,du-mă te rog înapoi la părinții și la frații mei !Sunt sigur că acum mă caută!Mi-e milă de mama că e un pic bolnavă și știu că mă iubește foarte mult!Și eu la fel!Îi iubesc pe toți,toată familia!Hai,te implor!”

Scânteiuță rămase mut de uimire.”Oare a vorbit pasărea asta sau mi s-a părut?Oricum nu contează”!

Rupse câteva bucățele dintr-un codru de pâine și încercă să-l hrănească însă,parcă iar auzi:„Hai,copile!Du-mă te rog la ai mei!”Atunci,Scânteiuță,sărută ciocul mic și galben al puiului de rață și ieși în fața porții cu gândul să ducă rățușca la cârd.Auzi iar îngerașul bun:”Mergi scânteiuță și du puiul la ai săi.Mergi însoțit de cineva să nu pleci singur prin pădure!Dute mai repede că părinții îl așteaptă!”

Băiatul se uită pe uliță în stânga,se uită în dreapta și atunci văzu că aceasta e pustie.Intră în curte și o strigă pe mama sa.Aceasta ieși imediat din casă.Scânteiuță îi povești cum stau treburile așa că mama porni cu băiatul șiu puiul de rață pe aleea din pădure.

Nu merse mult tare și zări în fața lor ,la câteva sute de metri,într-o baltă,cârdul de rățuște ce înotau și ciuguleau zgomotos prin apa mică și mâloasă!Puiul din brațe își simți familia și începu să se agite strașnic,strigând parcă:„Mamă,mamă,aici sunt”!Scânteiuță puse jos ghemotocul de puf și acesta înotă repede și se amestecă cu celelalte surate care îl înconjurară curioase.Se întoarse și porni împreună cu mama sa spre casă,mulțumit de ceea ce a făcut!

Din urmă,i se păru că aude mai multe voci:„Îți mulțumim frumos că ne-ai adus copilul și fratele înapoi!Dumnezeu să îți dea sănătate!”

„Cred că mi s-a părut”!Își zise băiatul în gând.Odată ajuns acasă,după ce se schimbă de haine și se spălă pe mâini,se așeză la masă bucuros de fapta bună pe care o făcuse.Nici nu termină bine de mâncat că o și auzi pe Bianca strigând la poartă:„Scânteiuțăăăă!Scânteiuțăăă”!

Băiatul răspunse și o invită în ogradă!

- Vii la mine să vezi peștișorul?Întrebă fetița!

- Sigur că da,zise băiatul.

Ajuns în curtea vecinei,fetița îi arătă un borcan de 400 de grame un peștișor mic,un biban de apă dulce.Se vedea de departe că se zbate ca o pasăre în colivie,să scape,însă Bianca era foarte bucuroasă și credea că și peștișorul este la fel de bucuros.Îngerul cel rău al băiatului îi zise la ureche:„Lasă peștele în borcan că acolo se simte foarte bine!Are o viață foarte frumoasă!”...Imediat,îngerul cel bun îl „sfătui „pe băiat să elibereze cât mai repede peștișorul în apă....

- De unde ai peștele Bianca?

- Mi l-a adus bunicul de la pescuit,zise fata!

- Păi ăsta nu este un pește pentru acvariu,spuse Scânteiuță!Este un biban,un pește de apă dulce.Locul lui este în baltă și nu în borcan.Ești de acord să-l ducem înapoi în apă?

După ce se codi un pic,fetița se hotărî,iar cei doi porniră spre balta de la marginea satului.Bianca ținea borcanul în mână și alerga,țopăind,ocolind gropi închipuite.Deodată, scăpă borcanul din mână iar acesta se făcu țăndări.Peștișorul se zbătea amarnic pe pământul uscat.

Scânteiuță îl luă în palmă și o rupse la fugă către baltă.Cum ajunse pe mal,puse peștele în apă încet,insă acesta ,la început,nu mișca deloc.Plutea în voia apei...Ochii băiatului începură să se umezească dar,peste câteva clipe,peștișorul își reveni și dispăru în adâncuri la frații săi.

Bianca aplaudă reușita lui Scânteiuță dar,în același moment alunecă și căzu și ea ,fiind malul abrupt.Neștiind să înoate,se ducea încet la fund...Băiatul nu știa nici el să înoate dar sări după colega lui.Atunci observă că nici el nu se putea ține la suprafața apei insă,simți cum cineva îl împinge spre mal cu putere.Se apuca de o rădăcină de salcie și ieși la mal.La fel se întâmplă și cu Bianca care fu aproape azvârlită pe uscat.Cei doi copii rămaseră câteva momente cu gura căscată neînțelegând ce s-a întâmplat.

Din valuri se îți peștișorul pe care îl salvaseră din borcan și incepu să glăsuiască:„Vă mulțumesc că m-ați adus acasă la ai mei.Nici nu am avut timp să stăm de vorbă încă!Tata v-a scos din apă,că este un pește mare și puternic,pe care mă bazez întotdeauna!Aveți grijă și voi de altă dată și învățați să înotați că nu se știe!Și nu vă mai jucați pe lângă apă până atunci!Vă mulțumesc încâ odată!

Spunând acestea,peștișorul mai sări odată pe deasupra valurilor apoi dispăru în adâncuri.Noroc că era vară și foarte cald!Cei doi copii,Scânteiuță și Bianca,uzi leoarcă,porniră spre casă.De atunci,nu vor mai uita niciodată că BINELE se răsplătește cu bine...

-------------------

Peste ani,după ce terminară școala,cei doi vecini și colegi dechiseră un padoc pentru animalele fără stăpân.Au angajat și un medic veterinar și două asistente care să se ocupe de sănătatea oricărui animăluț găsit pe străzi sau prin pădure.Și așa au ajuns să fie fericiți,până la adânci bătrâneți!